Joe-Biden_

Vicepreședintele american Joe Biden a susținut miercuri la Zagreb că porțile NATO rămân deschise, făcând apel la țările din sud-estul Europei să întreprindă reforme pentru a intra în Alianța Nord-Atlantică, informează agenția Xinhua.

Într-o conferință de presă la Zagreb, unde a participat la o reuniune a Procesului Brdo-Brijuni, Biden a spus că includerea Balcanilor și a tuturor țărilor din regiune în NATO și în Uniunea Europeană este cea mai bună cale de a promova securitatea și stabilitatea în regiune.

Statele Unite ale Americii susțin puternic aderarea Muntenegrului la NATO, a afirmat vicepreședintele Joe Biden.

Referindu-se la criza migrației, Joe Biden a menționat că Statele Unite ale Americii trebuie să se implice în soluționarea problemei.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, prezent și el la reuniunea de la Zagreb, a declarat presei că țările din sud-estul Europei nu pot rezolva singure criza migranților, deoarece este o problemă globală care cere implicarea SUA, Turciei și a țărilor africane.

În opinia lui Donald Tusk, toate țările trebuie să lucreze împreună într-un spirit de cooperare și coordonare și că UE dorește să ofere ajutor.

Recentele atentate teroriste de la Paris au arătat că extremismul violent reprezintă o amenințare pentru securitatea globală, inclusiv pentru pentru securitatea Balcanilor de Vest, a afirmat Tusk, reiterând angajamentul Bruxellesului privind extinderea UE către Europa de Sud-Est.

Procesul Brdo-Brijuni, lansat în 2013 de către fostul președinte croat Ivo Josipovic și omologul său sloven Borut Pahor, reunește lideri din fosta Iugoslavie și Albania.

La reuniunea din acest an au fost prezenți, de asemenea, Joe Biden, Donald Tusk, președintele austriac Heinz Fischer, precum și alți reprezentanți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.