Păstrarea corectă a alimentelor în frigider este esenţială pentru o alimentaţie sănătoasă, iar următoarele recomandări oferite de specialişti sunt numai bune de urmat dacă doriţi să consumaţi alimentele doar atunci când sunt proaspete.
Agenția de Sănătate Publică (ASP) din Marea Britanie trage un semnal de alarmă și sfătuiește pe toată lumea să nu mai țină cartofii în frigider.
„Când cartofii sunt ținuți în frigider, amidonul este transformat în zahăr. Astfel, atunci când gătiți cartofii, aminoacizii se combină cu zahărul acela și produc acrilamida, o substanță extrem de toxică pentru organism.”
În loc să pui cartofii în frigider, e mai potrivit să îi ţii într-o pugă din hârtie într-un loc răcoros – nu rece. Locul ideal este o cămară pentru plante rădăcinoase, dar şi o cămară obişnuită este potrivită, atât timp cât e destul de întunecată şi răcoroasă. Hârtia funcţionează mai bine decât plasticul, pentru că lasă cartoful să respire şi nu putrezeşte atât de repede.
Există o mulțime de alte produse care se mențin mai bine la temperatura camerei. Uite încă 6 alimente care ajung în frigider, deși nu ar trebui să fie puse acolo:
Roşiile
Roşiile îşi pierd toată savoarea în frigider. Aerul rece împiedică procesul de coacere a roşiilor, acesta fiind exact ceea ce ar trebui să le dea mai mult gust şi savoare. Frigiderul alterează şi textura lor. Păstraţi roşiile în afara frigiderului, într-un castron, sau pe tejghea.
Ceapa
Dacă ţii ceapa în frigider, va deveni la un moment dat moale şi mucegăită din cauza umezelii. Păstrează ceapa într-un loc răcoros şi uscat şi ai grijă să nu stea aproape de cartofi; depozitate împreună, amândouă se alterează mai repede. În schimb, prazul şi arpagicul pot fi păstrate fără probleme în frigider datorită conţinutului mai mare de apă.
Cafeaua
Dacă laşi cafeaua în frigider, îşi va pierde savoarea şi va prinde mirosuri de mâncare. Şi cafeaua ar trebui să stea într-un loc răcoros şi întunecat, unde îşi va păstra savoarea şi prospeţimea. Cafeaua în catităţi mari poate fi totuşi ţinută în congelator.
Uleiul
Uleiul nu ar trebui niciodată să fie depozitat în frigider de vreme ce se îngroașă și devine aproape precum untul. În special uleiul de măsline și cel de nuca de cocos devin astfel, iar odată scoase din frigider va trece destul de mult timp până să revină la forma inițială.
Mierea
Mierea este un conservant natural, așa că o poți lăsa ani buni afară, fără să i se schimbe gustul și consistența. Dacă ții mierea la frigider, se cristalizează și se întărește, fiind destul de dificil de scos din borcan.
Pâinea
Ţinută în frigider, pâinea se va usca foarte repede. Dacă nu e vorba de pâine deja feliată pe care ai de gând să o foloseşti în câteva zile, este recomandat să o păstrezi pe masă sau în congelator. Şi aici pâinea ar trebui să fie împachetată ca să îşi reţină umezeala, iar când este scoasă din frigider, ar trebui să fie lăsată să se decongeleze treptat şi complet înainte să fie consumată sau prăjită la toaster.