masa-traditionala-de-pasti

Colesterolul este prezent în toate alimentele de origine animală, cum sunt carnea, lactatele şi ouăle, nelipsite de pe mesele românilor cu ocazia sărbătorii Paştelui. Astfel, când în dietă predomină acest tip de alimente, nivelul colesterolului LDL, supranumit şi colesterol „rău”, riscă să crească şi să se depună pe vasele de sânge, provocând îngustarea arterelor.

Pentru a preveni riscurile unei îmbolnăviri, nutriţioniştii recomandă să ne supraveghem alimentaţia şi să nu facem excese, în special în perioada sărbătorilor, când tentaţiile culinare abundă. În topul aliaţilor în lupta cu colesterolul specialiştii includ şi berea, consumată moderat, usturoiul şi merele.

Berea, consumată moderat, poate ţine colesterolul „rău” în frâu

„Sursă de antioxidanţi şi fibre solubile, chiar berea, consumată moderat, poate contribui la creşterea nivelului de colesterol „bun”, HDL”, spune Corina Aurelia Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Antioxidanţii prezenţi în bere au ca sursă chiar ingredientele naturale din care această băutură este fabricată: cerealele şi hameiul. Cantitatea totală de antioxidanţi din bere depinde de tipul de bere.

Usturoiul – aliatul organismului în lupta cu colesterolul

Beneficiile usturoiul sunt cunoscute încă din timpuri străvechi, fiind considerat o plantă medicinală încă din antichitate. Bogat în fitonutrienţii seleniu, zinc, mangan şi vitaminele A şi C, usturoiul întăreşte sistemul imunitar, împiedică formarea cheagurilor de sânge, favorizând circulaţia, şi joacă un rol activ în combaterea colesterolului LDL.

Pentru a beneficia 100% de proprietăţile medicinale ale usturoiului, acesta trebuie consumat crud.

Un măr pe zi, ţine colesterolul departe

Fibrele, cele solubile în mod deosebit, au demonstrat o eficienţă deosebit de mare în lupta cu colesterolul „rău”. Potrivit specialiştilor, 15 grame de fibre solubile consumate zilnic pot determina scăderea nivelului colesterolului cu până la 10%. Printre fibrele solubile care au acest efect se numără pectina, o substanţă prezentă în măr care scade colesterolul „rău” şi ajută procesul de digestie.

Consumul zilnic de mere poate ţine sub control nivelul colesterolului, afirmă specialiştii în nutriţie.

SURSA: csid.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.