Liviu Dragnea, președintele interimar al PSD, a anunțat că s-a decis organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a se rediscuta problema Codului Fiscal.
„Nu s-a discutat de angajarea răspunderii Guvernului, urmează procedura firească, se discută cererea de reexaminare a preşedintelui României în Parlament. La această oră nu sunt motive să modificăm actul normativ, dar ministrul de Finanţe, aşa cum este firesc, ţine cont de cererea de reexaminare, este preşedintele României şi are tot dreptul să facă lucrul acesta. Va discuta şi cu BNR şi cu toate celelalte instituţii interesate pentru a prezenta încă o dată o analiză temeinică din care să reiasă sustenabilitatea modificărilor din Codul Fiscal şi justeţea lor”, a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a mai declarat că Ministrul Finanțelor va merge cu o analiză pe cifre la toate instituțiile interesate, inclusiv la BNR.
„Domnul Adrian Vasilescu a spus că domnul Isărescu nu se opune Codului fiscal. Au fost foarte multe informaţii în spaţiul public. Este un act de importanţă colosală şi acestea sunt discuţii care trebuie purtate, pe baza unei analize pe care din nou o să o facă ministerul Finanţelor. Mă preocup, numai că, o simplă declaraţie, pe care o respect şi care văd că astăzi este contrazisă puţin de Adrian Vasilescu, mă face să cred că cea mai bună variantă este ca domnul ministru al Finanţelor să discute cu toate instituţiile interesate, inclusiv cu BNR, pe cifre, analize”, a mai spus președintele interimar al PSD.