Programul „EURO 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi în anul 2016. Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie.
Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. Pentru obţinerea ajutorului aferent achiziţionării unui calculator în baza Legii nr. 269/2004, beneficiarii întocmesc o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004, pe care o depun la unitatea/instituţia de învăţământ la care este înscris elevul/studentul.
La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligaţii.
Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, conform legislației în vigoare. Legislaţia în vigoare este: – Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificarile şi completările ulterioare; – Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificarile şi completările ulterioare.
Depunerea cererilor privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării unui calculator prin programul „EURO 200” pentru anul 2016 s-a făcut până în data de 21 aprilie 2016, însă autoritățile au anunțat că părinții pot depunde cereri și în următorul an școlar.