61801571

Premierul Dacian Cioloș a participat joi, 12 mai, la ceremonia, organizată la Unitatea de Sprijin Naval de la Deveselu, dedicată certificării capacității operaționale a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS). Acest sistem reprezintă un element-cheie al Etapei a II-a a componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă European Phased Adaptive Approach (EPAA).

La eveniment au participat înalți oficiali români, reprezentanți ai Departamentului american al Apărării, ai Departamentului de Stat al SUA, ai NATO, ai Forțelor Navale ale SUA dislocate în Europa, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, precum și ai autorităților locale.

„România a susținut de la început eforturile aliate pe linia apărării antirachetă, în baza principiilor indivizibilității securității şi solidarității aliate. România sprijină acoperirea completă a teritoriului, populațiilor şi forțelor aliate din Europa. Apărarea antirachetă presupune un efort colectiv, iar prin găzduirea Facilității de la Deveselu România îşi asumă concret un astfel de efort”, consideră premierul Dacian Cioloș.

Participarea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă, decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la 4 februarie 2010, reprezintă un succes al ţării noastre atât în relația bilaterală cu Statele Unite, cât şi din punctul de vedere al consolidării poziției României de Aliat de încredere în cadrul NATO.

Proiectul româno-american de la Deveselu contribuie substanțial la programul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, la întărirea securității României și la consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA.

Baza de la Deveselu este una dintre cele mai moderne unități militare din administrarea Ministerului Apărării Naționale. Construcția facilității antirachetă a început în 2013, iar componentele sale sunt operaționale din decembrie 2015. Integrarea sistemului în capabilitatea NATO de apărare împotriva rachetelor balistice este în grafic, termenul prevăzut fiind legat de summitul NATO de la Varșovia, din luna iulie.

DISCURSUL PREMIERULUI DACIAN CIOLOȘ

„Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu, astăzi, la Baza militară Deveselu, alături de dumneavoastră – oficiali români, americani și ai Alianței Nord-Atlantice, pentru a marca inaugurarea Facilității Aegis Ashore, element esențial în cadrul Etapei a II-a a Abordării Europene Adaptive a SUA și viitoare parte componentă a sistemului integrat de apărare antirachetă al NATO.

Prezența noastră aici atestă importanța specială a acestui moment atât pentru România și Statele Unite ale Americii, cât și pentru Alianța Nord-Atlantică și securitatea europeană în ansamblul său.

În contextul amenințării în creștere cu rachete balistice din partea actorilor statali și non-statali din afara spațiului euro-atlantic, Statele Unite ale Americii și-au asumat o valoroasă contribuție la arhitectura sistemului aliat de apărare antirachetă, prin Abordarea Adaptivă în Etape a Apărării Antirachetă în Europa. România a decis în anul 2010 să participe la acest sistem complex, considerând astfel că, pe ansamblu, securitatea țării noastre şi a zonei de apartenență geografică vor spori considerabil.

Urmare deciziilor adoptate cu prilejul reuniunilor la vârf de la București (2008) şi Strasbourg/Kehl (2009), şefii de state sau guverne NATO, reuniţi la Lisabona în anul 2010, au decis să dezvolte capabilitatea antirachetă a NATO pentru protecția tuturor populațiilor, teritoriului și a forțelor aliate din Europa, ca obiectiv subsumat apărării colective.

După acel moment de referință la nivel aliat, în spiritul excelentelor relații bilaterale, consemnate de Parteneriatul Strategic româno-american, a fost semnat în anul 2011 „Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice”. Astfel, au fost puse bazele juridice ale acestui impresionant proiect militar pur defensiv în beneficiul securității noastre euro-atlantice.

Le mulţumesc tuturor civililor şi militarilor care au depus eforturi semnificative la nivel instituțional, atât în România, cât și în SUA, pentru ca astăzi, cu mai puțin de două luni înaintea Summit-ului NATO de la Varșovia, să participăm la această ceremonie de inaugurare.

Facilitatea antirachetă de la Deveselu este o componentă esențială a Parteneriatului Strategic cu SUA şi reprezintă totodată un stimul major pentru dezvoltarea relațiilor privilegiate dintre România şi SUA şi în alte domenii de interes comun.

Doamnelor și domnilor,
Mediul de securitate continuă să fie afectat de provocări, amenințări și riscuri la adresa spațiului european și euro-atlantic. În vecinătatea estică, observăm atât perpetuarea conflictelor înghețate, cât şi apariția unor conflicte noi. Aceasta confirmă, dacă mai era cazul, importanța strategică a regiunii Mării Negre în ecuația de securitate și stabilitate a zonei euro-atlantice.

În proximitatea sudică, pe fondul instabilității din regiunea Orientului Mijlociu și Nordului Africii, asistăm la amplificarea fără precedent a fenomenului migraţionist necontrolat, dublat de amenințarea teroristă și proiectarea riscurilor de securitate asociate ISIL/Daesh în Europa.

Astăzi, prin acest proiect, contribuim totodată concret la transpunerea în practică a viziunii propuse prin Strategia Națională de Apărare a Țării. Pentru aceasta, este nevoie de politici şi de mijloace credibile, în măsură să acționeze, de o manieră defensivă, împotriva amenințărilor existente şi viitoare, în deplină conformitate cu normele de drept internaţional.

Facilitatea de la Deveselu respectă pe deplin aceste deziderate, respectă prevederile Cartei ONU şi nu este îndreptată împotriva cuiva anume. Este un mijloc destinat exclusiv legitimei apărări împotriva amenințărilor cu rachete balistice, întărește totodată capacitatea NATO de apărare antirachetă și extinde aria de acoperire și protecție pentru statele aliate sudice și centrale din Europa, reducând semnificativ riscul unor eventuale atacuri cu rachete balistice din afara spațiului euro-atlantic.

Descurajarea capătă un rol din ce în ce mai important în actualul context de securitate volatil, iar în tandem cu o apărare întărită, inclusiv pe dimensiunea antirachetă, creează premisele pentru creșterea securității, în această zonă de frontieră a UE şi a NATO. Alături de celelalte elemente ale sistemului antirachetă furnizate de Aliați, Aegis Ashore România contribuie la securitatea și apărarea colectivă a Alianței Nord-Atlantice.

Ne-am respectat cu seriozitate angajamentele asumate în cadrul acestui proiect pentru ca facilitatea de la Deveselu să răspundă cerințelor necesare operaționalizării și integrării în sistemul de apărare antirachetă al NATO. Continuăm să pregătim activ summit-ul NATO de la Varșovia. Suntem încrezători că acesta va marca progrese ale Alianței și în acest domeniu de importanță strategică pentru România, SUA, aliații europeni și NATO ca întreg, prin realizarea obiectivului de declarare a capabilității operaționale inițiale a sistemului antirachetă al NATO.

România demonstrează încă o dată că este un actor predictibil şi un aliat de încredere. În acest spirit, contribuim la creșterea securității regionale prin găzduirea Comandamentului multinațional de divizie Sud-Est și a Unității NATO pentru integrarea forțelor din București. Ne onorăm totodată angajamentul asumat la Summit-ul din Țara Galilor din 2014 privind sporirea bugetului alocat apărării, acesta ajunge la 1,7% din PIB în acest an, cu perspectiva atingerii obiectivului de 2% din PIB în anul 2017 și menținerii la acest nivel pentru următorii zece ani.

Doamnelor și domnilor,
Acum, când celebrăm materializarea acestui proiect de anvergură, doresc să adresez sincere mulțumiri și felicitări tuturor celor care l-au susținut de-a lungul timpului şi celor implicați, direct și indirect, lideri politici, diplomați, militari şi experţi, în proiectarea, promovarea și dezvoltarea componentei din România a sistemului de apărare antirachetă, în special Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și Armatei Române, celorlalte instituții din domeniul securității naționale și, desigur, și nu în ultimul rând, autorităților și comunității locale, care demonstrează ospitalitatea caracteristică poporului român.
Vă mulțumesc!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.