tăriceanuPreședintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut, miercuri, premierului Dacian Cioloș, în contextul situației televiziunilor grupului Intact, să întreprindă acțiuni în concordanță cu principiile statului de drept, adăugând că nu trebuie să lase impresia că România devine un stat polițienesc.

„Domnule prim-ministru, sentimentul general pe care lumea îl are — și nu numai lumea de la noi, ci lumea în general — este că unei televiziuni care este incomodă, neobedientă, nealiniată i se pune pumnul în gură. În politică lucrăm mai mult cu percepții decât cu realități. Vreau să aveți în vedere întreprinderea unor acțiuni în concordanță cu principiile statului de drept. Aici aveți în vedere temeiurile la care v-ați referit, dar, în același timp, trebuie să vă uitați și la prevederile Constituției, care este legea supremă. Nu lăsați impresia că România devine un stat polițienesc sau un stat de drepți”, a afirmat Tăriceanu.

Președintele Senatului a adăugat că acțiunea de silire a acestor societăți de televiziune de a evacua sediul în cinci zile este în fapt o acțiune de suprimare a libertății de exprimare.

„Putem să vorbim foarte mult despre temeiurile legale, despre modul cum s-au derulat procedurile, despre modul în care funcționează instituțiile din subordinea Guvernului, dar realitatea rămâne și nu putem accepta un abuz cu temei legal care are drept consecință limitarea sau suprimarea libertății de exprimare, mai ales în statul de drept”, a menționat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a arătat că „această acțiune pune în evidență o trăsătură constantă a statului că își tratează cetățenii ca pe niște suspecți, sunt amenințați cu supravegherea constantă, sunt amenințați cu expunerea publică, cu încătușarea și mai nou cu evacuarea forțată”.

„Statul, domnule prim-ministru, nu poate recurge la intimidare și violență și sub aparență legală, decât sacrificând cele mai elementare principii democratice”, a subliniat Tăriceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.