Un grup de cercetători români au creat „primul vehicul revoluționar de la apariția bicicletei, a automobilului sau avionului”, și anume placa zburătoare propulsată electric.
„ArcaBoard este un vehicul revoluționar. În ultimii 17 ani, am dezvoltat tehnologii aerospațiale care ținteau către cer. Acum, am folosit cunoștințele însușite pentru a dărui oamenilor o tehnologie uimitoare, pentru a împlini un vis fundamental al omului. Visul de a zbura”, afirmă Dumitru Popescu, președinte ARCA Space Corporation, o companie de inginerie aerospațială, cu sediul în Las Cruces — New Mexico (SUA), al cărei obiectiv principal este explorarea spațială și care a fost înființată ca Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică, un ONG în România, de către Dumitru Popescu și alți câțiva pasionați de rachete și aeronautica.
ArcaBoard este o mașină zburătoare propulsată electric, având 272 căi putere și 203,000 W, fiind, „cel mai puternic și mai ușor vehicul personal creat vreodata”.
ArcaBoard se poate deplasa în orice direcție, înainte și înapoi. Prețul de achiziție este de 19.900 de dolari americani, poate fi comandat pe site-ul ARCA, iar primele unități vor fi livrate începând cu 15 aprilie 2016.
ArcaBoard este construită din materiale compozite, are dimensiunile de 145 x 76 x 15 cm și o greutate de 82 de kilograme. Această tehnologie permite unei persoane cu greutatea de maxim 110 kg să zboare. Vehiculul poate să zboare la o înălțime de 30 de centimetri, cu viteze de până la 20 km/ h. Performanța este limitată de senzorii care o echipează. Anduranță maximă este de 6 minute, dar cu accesoriul ArcaDock bateriile pot fi reîncărcate în 35 de minute.
„Pentru prima oară în istorie, fiecare persoană va avea posibilitatea să zboare oriunde dorește, oricând dorește”, susțin producătorii plăcii zburătoare.