Fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a desfășurat un nou termen al procesului în care este judecat alături de deputatul Eduard Martin pentru fapte de corupție.
În cadrul procesului, care s-a desfășurat cu ușile închise, Radu Mazăre le-a cerut judecătorilor să-i fie revocată măsura controlului judiciar.
La ieșirea din sediul instanței, Radu Mazăre a declarat că nu există nicio legătură între acest dosar și ancheta declanșată în SUA împotriva lui Dumitru Martin, acționar al Polaris M Holding și unchiul deputatului Eduard Martin.
„Pe domnul Dumitru Martin nu l-am mai văzut de cinci sau șase ani, de când este plecat în America. Știu că vă place să legați ceea ce se presupune că s-a întâmplat acolo cu ceea ce se presupune că s-a întâmplat aici, dar nu are nicio legătură. Înțeleg că acolo se discută de niște confecții metalice, aici vorbim de o firmă de colectat gunoiul”, le-a spus Mazăre jurnaliștilor.
Radu Mazăre a fost trimis în judecată în acest dosar pe 9 decembrie 2015, sub control judiciar, fiind acuzat de DNA de luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese în formă continuată.