adrian-curaj

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, a anunțat că legea educației naționale va suferi modificări în acest an în privința doctoratelor.

„Din punctul meu de vedere, nu este deloc oportună niciun fel de nouă lege a educației. (…) Pe parcursul mandatului meu, legea educației este legea 1/2011. (…) Sunt și situații în care va trebui să avem intervenții foarte focalizate pentru a definitiva cadrul normativ necesar pentru doctorate și pentru etică. Va trebui umblat și la legea educației, dar o vom face foarte punctual, neafectând alte zone, foarte chirurgical, astfel încât să răspundem unei nevoi. Sunt patru articole din lege care vor fi schimbate — cele care punctau responsabilitățile asociate validării și atribuirii titlului de doctor. (…) Vor fi modificări punctuale și nu pe alte subiecte. Aceste modificări nu le-aș fi făcut dacă nu erau strict necesare și dacă nu ar fi fost cerute de o situație extrem de neplăcută legată de încrederea în doctoratul din România”, a declarat ministrul Adrian Curaj, duminică, la Digi24.

În opinia sa, ce se întâmplă în România în zona cercetării este „de o calitate deosebită”.

„Sunt situații probabil complicate, dificile în care acest lucru, etica, deontologia nu sunt respectate. Pentru asta am luptat și am anunțat că va fi un cadrul legislativ clar pentru a putea aplica legea”, a menționat ministrul.

Adrian Curaj a făcut referire și la raportul unei comisii ministeriale legat de acuzațiile de plagiat, care și-a încheiat activitatea și care face o serie de recomandări.

„Am numit o comisie care mă va ajuta să decid asupra structurării cadrului instituțional și normativ astfel încât problema plagiatului, problema eticii în cercetare să fie abordată potrivit. Vreau să anunț că, sunt bucuros, comisia și-a încheiat ieri (sâmbătă—n.r.) activitatea. Are un raport foarte bun, excelent, prin care îmi recomandă transformările legislative necesare pentru a seta cadrul instituțional potrivit astfel încât subiectul de acum să devină un subiect care va genera procesul de transformare de analiză al tuturor cazurilor legate de etică și integritate. (…) O problemă de sistem a necesitat o abordare de sistem, iar pe parcursul săptămânii care începe, voi anunța toate transformările propuse. Cadrul legislativ va fi setat în următoarele săptămâni în funcție de nevoile efective de schimbare, legi, hotărâri de guvern, ordine de ministru”, a precizat acesta.

Întrebat dacă vor fi reevaluate potrivit noilor reguli și lucrări de doctorat precum cele ale lui Gabriel Oprea sau Victor Ponta, ministrul a susținut că instituțiile de învățământ superior și Academia Română vor avea responsabilitatea analizării tuturor situațiilor.

„Am introdus în contractul instituțional de finanțare a universităților din România obligativitatea ca până la sfârșitul semestrului I să își evalueze școlile doctorale, să facă o prezentare a raportului în Senat, iar raportul să fie apoi făcut public. (…) Instituțiile de învățământ superior din România nu sunt instituții de mâna a doua, sunt instituții respectabile, puternice și au forța să se pronunțe potrivit pentru că ține de vizibilitatea lor internațională și de poziția și prestigiul pe care îl au”, a subliniat ministrul Adrian Curaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.