bani

Banca Mondială și-a îmbunătățit estimările privind avansul economiei românești în 2015 până la 3,6%, față de 3% cât estima în luna iunie a anului trecut, potrivit raportului bianual „Global Economic Prospects” publicat de instituția financiară internațională.

Totodată, Banca Mondială și-a îmbunătățit și prognozele pentru acest an, economia românească urmând să înregistreze un avans de 3,9%, cu 0,7 puncte procentuale mai mult decât estimările din luna iunie a anului trecut. De asemenea, prognozele pentru 2017 au fost și ele îmbunătățite cu 0,6 puncte procentuale, până la 4,1%.

Pe de altă parte, Banca Mondială estimează că regiunea Europa și Asia Centrală, care include și România, a înregistrat în 2015 o încetinire a ritmului de creștere până la 2,1%, de la 2,3% în 2014. Cu toate acestea ritmul de creștere ar urma să accelereze la 3% în 2016, ajutat de stabilizarea prețului petrolului, o contracție mai mică a economiei rusești și revenirea din Ucraina grație programului de stabilizare convenit cu FMI.

Instituția financiară internațională susține că o accelerare a ritmului de creștere va depinde de sprijinirea relansării investițiilor, care rămân la un nivel inferior celor de dinaintea crizei. În multe țări investițiile publice sunt constrânse de spațiul fiscal limitat iar investițiile private sunt afectate de faptul că firmele se străduiesc să-și rezolve problema datoriilor. În statele membre UE (Bulgaria și România) investițiile sunt sprijinite de fondurile structurale europene însă capacitatea de absorbție rămâne o problemă.

„Deși au fost înregistrate progrese în unele țări, nivelul ridicat al creditelor bancare neperformante rămâne o sursă de îngrijorare pentru stabilitatea financiară în Albania, Bulgaria, România și Serbia”, apreciază Banca Mondială. De asemenea, Banca Mondială avertizează că un eventual declin cu un punct procentual al creșterii în Turcia ar reduce creșterea înregistrată de Bulgaria și România cu 0,5 respectiv 0,2 puncte procentuale în următorii doi ani.

Pe ansamblu, Banca Mondială estimează că avansul economiei mondiale va fi de 2,9% în acest an, în loc de un avans de 3,3% cât preconiza în luna iunie 2015, fiind afectat de performanțele slabe ale marilor economii emergente. În plus, creșterea economiei mondiale în 2015 a fost mai mică decât estimările, iar activitatea economică a fost afectată de scăderea prețurilor la materii prime, schimburile comerciale și fluxurile de capital modeste precum și episoadele de volatilitate financiară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.