Judecătoria Sectorului 4 a admis, luni, cererea de eliberare condiționată din închisoare a lui Mihai Stoica, fost manager al clubului Steaua București, care execută la Penitenciarul Jilava o condamnare de 3 ani și 6 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de Direcția Națională Anticorupție.
Mihai Stoica, fost manager al clubului Steaua București, a primit în decembrie 2015 aviz favorabil din partea unei comisii de la Penitenciarul Jilava pentru a fi eliberat condiționat, după ce a executat un an și nouă luni din condamnarea de 3 ani și 6 luni.
Până în prezent, trei condamnați din acest dosar au fost eliberați condiționat — Jean Pădureanu, George Copos și Gheorghe Popescu.
Și Ioan Becali a primit o decizie favorabilă pentru eliberare, însă decizia nu este definitivă.
Pe 4 martie 2014, judecătorii Curții de Apel București au decis condamnarea la închisoare cu executare a celor opt oameni din fotbal inculpați în dosarul transferurilor.
Astfel, George Copos, fostul acționar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua, la 3 ani și 6 luni de detenție, Cristian Borcea, fost acționar al FC Dinamo — 6 ani și 4 luni, Ioan Becali — 6 ani și 4 luni, Victor Becali — 4 ani și 8 luni.
Totodată, Jean Pădureanu, fost președinte al clubului Gloria Bistrița, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în același dosar, Gheorghe Popescu — 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Nețoiu — 3 ani și 4 luni de detenție cu executare.
Conform Direcției Naționale Anticorupție, faptele săvârșite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind „spălați” prin intermediul unor firme off-shore.
Rechizitoriul întocmit de procurori se referă la 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999 — 2005.