dacian_ciolos_1

Prim-ministrul Dacian Cioloș a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că în momentul de față nu se simte confortabil să-și asume un rol politic într-un partid, adăugând că nu are intenția de a se prezenta la alegerile din 2016 și nu pentru acest lucru a acceptat funcția de premier.

„Nu știu ce înseamnă premier de sacrificiu, dacă sacrificiu înseamnă să vii și să-ți asumi niște riscuri, asumându-ți niște obiective pe care să încerci să le atingi, cu riscul să nu poți să le atingi pentru că poți să nu ai toate elementele ca să le atingi, atunci îmi asum acest sacrificiu și mi l-am asumat de la început. Dacă sacrificiul acesta, între ghilimele, sau nu, poate să aducă ceva bun la sfârșitul acestui an de zile, cred că este un sacrificiu care merită. Eu nu-l consider, neapărat un sacrificiu pentru că mi-am asumat această decizie de a accepta această propunere”, a declarat Dacian Cioloș, întrebat dacă este un premier de sacrificiu sau viitorul președinte al PNL.

Premierul a ținut să sublinieze, pe de altă parte, că nu vede cum poate să fie viitorul președinte al PNL dacă el nu-și depune candidatura pentru un astfel de post.

„Am spus că nu am intenția să mă înscriu într-un partid politic și nu am intenția să candidez la sfârșitul anului 2016. Mi-am asumat un post de prim-ministru independent, cu un Guvern independent, și sunt conștient că șansa acestui Guvern de a duce până la capăt sau de a începe câteva reforme și de avea și susținere politică pentru asta este tocmai onestitatea, din acest punct de vedere. Dacă eu voi încerca să-mi folosesc un eventual capital câștigat în acest an de mandat, să-l folosesc ca și capital electoral la sfârșitul anului 2016 ar însemna să înșel anumite așteptări și să nu fiu onest cu mine însumi. Am spus un lucru la început și rămân cu ce am spus”, a afirmat Dacian Cioloș.

Premierul a adăugat că în cazul în care ar spune că nu respinge definitiv ideea de a intra în politică, o să i se spună că totuși se gândește la așa ceva.

„Nu, nu mă gândesc, dar nu poți niciodată să respingi ceva defintiv pentru că nu știi cum evoluează lucrurile, dar nu. Am mai spus-o și în 2007, am spus-o și în 2010 când am fost numit comisar, am spus-o și în 2014 când am terminat mandatul de comisar, că nu am intenția să…nu mă simt eu confortabil să fac o politică de partid. Atunci când mă simt confortabil sau când cred că pot să-mi asum niște lucruri, mi le asum, când nu mă simt confortabil să mi le asum nu mi le asum doar de dragul de a le asuma. Deci, în momentul de față nu mă simt confortabil să-mi asum un rol politic într-un partid politic”, a afirmat Dacian Cioloș.

Premierul a susținut că dacă mandatul de premier va fi un succes nu va fi succesul unui om.

„Va fi succesul unei noi echipe, va fi succesul unui nou sistem. Deci, nu văd de ce lucrurile acestea trebuie să se lege de un om sau de continuitatea unui om. Eu mi-am asumat în fața domnului președinte și a Parlamentului un mandat de un an de zile, îmi duc mandatul la capăt și voi vedea după aceea ce voi face. Ceea ce pot să vă spun, și repet, este că nu am intenția să mă prezint la alegerile din 2016 și nu pentru asta am acceptat mandatul de prim-ministru”, a precizat Dacian Cioloș.

1 COMENTARIU

  1. CU CATA PLACERE AM VOTAT TOATA FAMILIA SI PRIETENI PA IOHANNIS CARE UN AN DE ZILE NU A FACUT NIMIC DIN CE A PROMIS IN CAMPANIA ELECTORALA ,, IAR ACU CU TRAGEDIA DE LA COLECTIV UNDE AU MURIT 63 DE SUFLETE , A VENIT DL CIOLOS LA FEL CA IOHANIS NIMIC , NIMIC ,, BA MAI ARE IN SUBORDINE MINISTRII COMPROMISI MORAL SI ALTII CARE NE INSULTA ,,, OARE CAND TARA ASTA ROMANIA VA AVEA PARTE DE OAMENI PATRIOTI SI SA TAIE IN CARNE VIE CORUPTII , HOTII SI SA LE CONFISTE AVERILE !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.