dan-suciu

Guvernul a decis, în ședința de miercuri, prorogarea cu un an, până în decembrie 2016, a aplicării Legii privind insolvența persoanelor fizice, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

„S-a ajuns în această situație deoarece niciunul dintre pașii de implementare prevăzuți în lege nu a fost atins, deși în lege au fost prevăzute termene concrete. Astfel că Guvernul a fost nevoit, deși nu a dorit, să amâne aplicarea acestei legi până în decembrie 2016. Totodată, avem stabilit un plan de acțiune ca acești pași să fie implementați”, a precizat Dan Suciu.

Conform acestuia, în termen de trei luni de la publicarea Legii în Monitorul Oficial, în iunie 2015, trebuia constituită o comisie de insolvență la nivel central. Faptul că această comisie nu a fost constituită a dus la alte întârzieri în lanț.

„Astfel că suntem într-un calendar imposibil de implementat. Considerăm legea oportună, dar trebuie să fie funcțională. Sunt probleme serioase, un efort logistic imens, care nu s-ar fi putut implementa ușor. Planul Guvernului este pe un an, iar ANPC trebuie să vină cu raportări trimestriale pentru implementarea acestui plan”, a mai precizat Dan Suciu.

Potrivit acestuia, pentru aplicarea legii este nevoie de angajarea a 180 de persoane în cadrul ANPC și a 140 de persoane în comitetele de insolvență. În plus, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să pregătească încă 600 de judecători și să angajeze 750 de grefieri.

Legea privind insovența persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai și publicată în Monitorul Oficial în iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.